2nd ianuarie 2020

LUMINA DIN LEMURIA, oferita de maestrul Ioana Magdalena

AAcordarea cu Lumina din Lemuria  te conectează cu Lemurienii și întărește conexiunile deja existente. Acesta este un sistem de capacitare/întărire care ajută la dezvolatrea și îmbunătăţirea abilităţilor psihice, ajută la producerea amintirilor ascunse din trecutul îndepărtat în care culturile Lemurienilor și Atlantienilor au existat. Poate că aţi făcut parte din aceste culturi într-o viaţă anterioară, și dacă așa stau lucrurile, puteţi simţi ecoul adevărului în informaţiile conţinute în acest manual. Întrucȃt amintirile îndepărtate care au fost ascunse atȃta timp vor începe să iasă la suprafaţă, învătȃndu-vă calea luminii, a iubirii și a capacitării. Priviţi dincolo de această viaţă. Priviţi la trecut și apoi la viitor, pentru că în acest moment puteţi face diferenţa pentru mȃine. 

Lemurienii au trait în
Pacific, pe coasta statului Chile.  Erau
localizaţi spre Hawaii, dar mai aproape de Chile, deși unii Lemurieni au ales
să se extindă pe Pămȃnt în tărȃmul nostru fizic. În timp ce majoritatea
Atlantienilor care  au ales să rămȃnă în
tărȃmul fizic au mers în Egipt și Grecia, Lemurienii au mers în Japonia,  Insulele Polineziene, care includ Noua
Zeelandă și Insula Paștelui, și, în cele din urmă, în Hawaii.

Poate ca ati facut parte din aceste culturi intr-o viata anterioara. Lemurienii erau foarte spitituali si au urcat spiritual catre Fiinte cu energii foarte inalte. Atlantienii aveau abilitati naturale de telepatie , dar acestea erau latente in ei.

ACORDAJUL CU LUMINA DIN LEMURIA 

Acordajul se face la distanta iar manualul se primeste pe mail