Cauza problemelor financiare

Intr-un anumit moment al evolutiei, conducatorii mai multor religii si-au dat seama ca majoritatea celor care au bani au inceput sa-l uite pe Dumnezeu. Acei bani sau acele bunuri devin dumnezeul lor.

Si cum religiile au scop sa intoarca oamenii spre Dumnezeu, au propagat credinta conform careia, pentru cineva bogat, este foarte greu sa ajunga in ceruri. Astfel, am acceptat sa credem ca cei bogati nu ajung in rai.
Din nefericire, majoritatea oamenilor continua sa creada, in sinea lor, ca nu este de dorit sa fii bogat.

In lumea materiala, cum se intampla sa atragem intotdeauna ce ne dorim, nu este surprinzator sa vedem atat de multe persoane care au dificultati in a-si gasi abundenta.
Exista insa bogatie spirituala, care este un fel de amestec intre cea spirituala si cea materiala. Deoarece noi suntem Dumnezeu, care ne manifestam ca fiinte umane, avem cu totii dreptul la o fericire totala, in toate domeniile. Dumnezeu fiind dragoste pura, nu vrea pentru noi decat o viata plina de iubire, de bucurie, de sanatate, de abundenta si de armonie.

Atunci cand traim altceva, asta se intampla pentru ca am uitat sa fim Dumnezeu.

Pe pamant exista o lege a cauzei si efectului, si noi toti avem liber arbitru. Asadar la nivel de subconstient tu trebuie sa alegi sa ai bani. Din pacate oamenii aleg sa nu creada ca „Dumnezeu este dragoste”, si ca ei nu merita abundenta. De aceea primesc altceva decat ceea ce vor.
Stiind in adancul tau faptul ca ai dreptul la toate bogatiile de pe acest pamant, acestea se vor manifesta in viata ta. Folosind aceste bogatii pentru a te apropia de Dumnezeu, iti vei dezvolta dimensiunea spirituala fiind fericit si pe plan material.

Rate this post

4 comentarii la „Cauza problemelor financiare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *